Născută într-o familie de artiști, arhitecți, designeri și ingineri, pasiunea mea pentru design își are rădăcinile în copilărie. La vârsta de 6 ani am mers pentru prima dată pe un șantier de construcții. În copilările, am văzut-o pe mama desenând case și pictând. Dar viața a avut alte planuri pentru mine și m-a îndrumat spre cea mai grea parte a ei. Am absolvit Facultatea de Construcții Civile, Industriale si Agricole. Ca inginer, am învățat ce înseamnă un șantier și managementul de proiect. Cu toate acestea, pasiunea mea pentru design nu s-a oprit aici și am absolvit un program de masterat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București. Am avut ocazia să realizez proiecte de succes de peste 100 de milioane de euro, de la concept până la punerea în funcțiune. În fiecare clădire finalizată, fie rezidențială, birouri sau retail, m-am gândit mereu și, uneori, chiar am aplicat, la ceea ce aș fi schimbat din punct de vedere al designului. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost suficient pentru mine și am decis să particip la cursul de design interior organizat de Ileana Răducanu, redactor șef al revistei românești Elle Decoration. După întâlnirea cu Ileana, lumea mea „de beton gri” s-a schimbat. Viziunea mea asupra designului de interior are acum alte dimensiuni: mai mari, mai clare și mai strălucitoare. Datorită ei, am avut ocazia să întâlnesc personalități precum Giulio Cappellini, considerat „unul dintre cei mai mari influențatori ai tendințelor în design la nivel mondial”. Mulțumesc, Ileana!

About the Author

Call Now Button