BIFE-SIM 2019 – Târgul Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii

În acest weekend am avut plăcerea de a participa la Conferința de Design din cadrul Târgului Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii organizat în cadrul Romexpo, eveniment moderat de către Ileana Rducanu, redactor sef al revistei Elle Decoration și una dintre figurile marcante ale susținătorilor de design din România, o persoană dragă nouă, caldă, plăcută și deschisă. Alături de ea pe scenă au apărut spcialiști în domeniu precum Arhitect Ciprian Vlaicu, Cristina Budan, Florin Enache și mulți alții, prin prisma cărora s-au discutat aspecte importante în ceea ce înseamnă utilizarea și optimizareaa spațiului de locuit și al spațiului plublic, dar și idei despre sociologia locuirii.

La finalul conferinței am plecat în pași agale către standurile care au reunit producători de mobilă din țară, cât și de peste hotare.  Vă lăsăm să admirați câteva poze pentru a vă face o idee despre atmosfera și frumusețea acestui eveniment.

Autor: Georgiana Georgescu pentru Claire Ideas

Copyright © Claire Ideas – Toate Drepturile Rezervate 2019

Cum gândesc un buget pentru o amenajare de interior?

O întrebare simplă și totuși care are un răspuns complex. Probabil unii dintre voi s-au întrebat (sau nu) înainte de a începe o amenajare de interior, câți bani trebuie investiți ca să arate așa cum o visați…

Vreau să imi amenajez spațiul, „moka” dacă se poate! Gratis, vă rog!

Ipotetic vorbind, sunt persoane care nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce presupune o amenajare de interior și care se gândesc că pot amenaja un spațiu pentru un magazin de lux de 150 mp în Dorobanți cu un buget de 3000 euro. Oricât de multe fantezii de genul acesta ar avea… este practic imposibil, asta dacă vor să facă ceva de calitate și nu doar să arunce un strat de vopsea lavabilă pe pereți și cam atât.   Metaforic vorbind, aceste idei seamană cumva cu dorința unui copil de 10 ani să conducă un Ferrari, dar nu ajunge la pedale sau a unui puștan de 16 ani care visează că Angelina Joile este iubita lui, poate va avea noroc… într-o viață viitoare.

Dacă am mai destins un pic atmosfera, să revenim la realitate… ”Alo, Pământul către Stele…”

Pentru a evita orice neîntelegere în ceea ce privește bugetul alocat amenajării este nevoie de existența unei comunicări eficiente între designer-ul de interior și client, fiind necesare câteva clarificări preliminare.

Prima și cea mai importantă idee, de la care se pleacă pentru estimarea bugetului de amenajare este destinația viitoare a spațiului. În cazul unui spațiu horeca, important este să se cunoască tipologia viitorilor clienți, adică target-ul afacerii în cauză.  

În baza acestei idei se merge la următorul aspect important care ține de calitatea dorită a finisajelor, a mobilierului, a accesoriilor și decorațiunilor: standard, premium, lux. 

Pe scurt, trebuie analizată situația și găsit un echilibru între ceea ce îți dorești versus a ceea ce poți oferi pentru a se realiza visul tău (exemplu: target-ul afacerii versus capacitatea financiară de investiție în amenajare). Nu poți să ai un spațiu de lux, gratis.

Gândind un pic mai mult în detaliu, se observă stadiul actual al spațiului, gradul de finisare, ce se dorește să ramână și ce anume se schimbă din finisajele existente (schimbăm parchetul, rămâne tapetul de pe pereți sau schimbăm tot sau rămân doar geamurile/vitrinele, etc.).

O altă întrebare cheie care afectează bugetul și pe care mulți o ignoră se referă la funcționalitatea spațiului. Este spațiul actual funcțional pentru destinația lui viitoare, motivul pentru care vreau să îl amenajez? Sunt necesare schimbări de recompartimentare ceea ce implică costuri suplimentare de demolare/construcție și/sau chiar de autorizare?

Pentru a sublinia idea, revenim la exemplul magazinului de 150 mp, care nu trebuie gândit doar ca și cum ar fi un plan de 150 mp și atat. Acest magazin de 150 mp trebuie vizualizat ca pe un spațiu 3D pe cele 3 axe x, y și z, adică lungime, lățime și înălțime. Pe lângă suprafața pardoselii, magazinul are suprafața pereților și cea a tavanului care trebuie, de asemenea considerate în bugetul de amenajare atât din punct de vedere al materialelor, cât și  pentru manoperă.

În plus, avem mobilierul care în funcție de furnizorul de la care este cumpărat, de designer-ul de obiect care l-a creat; achiziționat pe comandă, fie direct dintr-un magazin de renume, poate costa de la simplu la triplu sau chiar mai mult. O canapea de 500 euro de la un magazin  oarecare nu o poți compara cu o canapea realizată de un designer renumit de obiect care poate porni cu prețul chiar și de la 3000 euro sau care poate ajunge la o sumă de 7-8000 euro.  

Iar exemplele pot continua: o bucătărie standard pentru un spațiu foarte mic pleacă de la 1000 euro fără costul aparatelor electrocasnice. Cu cât crește spațiul destinat bucătăriei și dorința de a avea calitate superioară, crește și prețul, apărând nevoia de a aloca un buget chiar și de 8-10000 euro pentru o bucătărie realizată în spații mari și de lux.

Toate aceste detalii, plus multe altele pe care dacă le-am detalia ar transforma acest articol într-un roman, sunt foarte importante pentru a se realiza un buget inițial fezabil pentru amenajarea viitorului spațiu.  Înainte să discute cu designer-ul, clientul ar trebui să știe ce anume își dorește, ce capacitate financiară are pentru viitoarea investiție și un buget estimativ în care ar vrea să se încadreze, dar care trebuie să țină cont de finisaje, mobilier, accesorii, decorațiuni și, să nu uităm serviciile designer-ului de interior.

Autor: Georgiana Georgescu pentru Claire Ideas

Copyright © Claire Ideas – Toate Drepturile Rezervate 2019

Decernarea Premiilor Elle Decoration Romanian Design Awards 2019

Elle Decoration Romanian Design Awards 2019 a strâns anul aceasta un număr impresionant de participanți cu proiecte inedite, dintre care au fost alese câte un număr de șase proiecte care au ajuns în marea finală pentru fiecare dintre cele trei categorii.

*Cristina Zgripcea a câștigat cu proiectul Beat 45 Premiul pentru cea mai buna Amenajare a unui Spatiu Public

* Raluca și Radu Dofin au câștigat cu proiectul Natural Elegance Premiul pentru cea mai bună Amenajare a unei Locuințe Private

*Ana Popescu /Dare to Rug au câștigat cu proiectul Shade Premiul pentru cel mai bun Obiect de Design al Anului

Proiectele au fost votate atât de către un juriu specializat, cât și de către publicul larg. Pe lângă categoriile pentru care au fost înscrise proiectele, am avut plăcerea de a asista la înmânarea unor premii suplimentare:

*Arh. Bogdan Babici i s-a acordat Premiul pentru Sustenabilitate, cît și Premiul pentru Întreaga Activitate

*Sergiu Califar și echipa sa au primit Premiul Publicului pentru proiectului Mandachi Hotel & Spa

*Delta Craft au câștigat Premiul pentru cel mai bun Designer al Anului

Surpriza serii a fost înmânarea Premiului pentru cel mai Activ Susținător al Designului către echipa din spatele Romanian Design Week, care de peste șapte ani își dedică munca pentru promovarea Designului Românesc.

Trofeele care au fost înmânate, după cum bine se știe, sunt realizate de către designerul român Cătălin Năstăsoiu și au fost special realizate pentru acest eveniment după opera sa Cele 3 Grații, cele 3 vaze care au conturul în forma României.

Vă lăsăm să admirați câteva poze pentru a intra în atmosfera de gală unde râsetele și buna dispoziție, împreună cu detaliile organizatorice au dus la îmbinarea unui eveniment bine realizat.

Felicitări pentru organizare Ileana Răducanu, felicitări echipei suport, cât și partenerilor evenimentului.

PS: Ne cerem scuze, pozele sunt brute, nu mai aveam răbdare, trebuia să vi le arătăm…  anyhow, enjoy!

Când intră în ”acțiune” un Designer de Interior? Și ce tip de relație se stabilește cu acesta?

design interior

Prima, este o întrebare capcană, nu? Ei bine, răspunsul este simplu… nu există un răspuns clar. …și nu, nu vorbim de momentul când semnăm contractul! Presimt că v-am băgat într-o ceață deasă încă de la primele cuvinte.  Ca să simplific lucrurile sau cu alte cuvinte, să nu o mai lungesc, răspunsul se găsește în dorințele clientului. De ce? Pentru că doar clientul știe când are nevoie de o schimbare în viața sa prin reamenajarea spațiului în care locuiește sau printr-o revigorare a afacerii pe care o deține (exp. cafenele, birouri, clinici private, hoteluri, etc.).

Bun, ați putea spune… Și ce fac dacă vreau să îmi construiesc o casă nouă sau un nou local de la zero? Aici depinde de gradul de implicare al arhitectului cu care lucrați, cât și de limita pe care o impuneți voi, clienții noștri dragi.   

Oare cum vine asta? Pentru a clarifica, un architect poate să abiă capacitatea de a fi el însuși si un designer de interior, de lucra cu un architect de interior sau de a colabora cu un designer de interior. Diferențele dintre ei le găsiți în articolul nostru anterior intitulat Designer de Interior versus…. Designer de Interior.

Mergând mai departe, există arhitecți care se opresc la limita dintre arhitectură și design de interior. În acest caz, este de preferat pentru voi, clienții noștri, să începeți colaborarea cu un designer de interior încă de la primele schițe ale clădirii. De ce? Chiar dacă un arhitect cunoaște regulile generale de amplasare ale geamurilor sau cum ar trebui să decurgă fluxurile prin locație, etc., este posibil să existe o lipsă de comunicare între voi și arhitect. Un exemplu extrem bineînțeles,  este momentul când un client (o clientă, mai degrabă) este adeptul practicilor feng-shui, care de multe ori pot să contravină cu regulile generale învățate în facultate de către un arhitect. Mai în glumă, mai în serios, te poți trezi că ai fațada clădirii pe o altă direcție față de practicile feng-shui…. și îți strică tot feng-shui-ul.  Și nu, nu este nici vina arhitectului, dar nici a ta ca și client, ci a lipsei de comunicare dintre voi.

Extragând o altă idee importantă, o atenție deosebită trebuie acordată relației care se stabilește, iar un arhitect nu este obligat să aibă o relație profundă cu clienții săi. În schimb, un designer de interior, respectiv un arhitect de interior ar trebui să cunoască foarte multe despre clientul său, atât de multe încât să pară că este parte din familie. Bine, bine, relaxați-vă, nu trebuie să îi spuneți chiar și cele mai ascunse gânduri, ci doar cum decurge viața dvs. într-o zi oarecare, într-o săptămână oarecare, atunci când aveți musafiri și ce tip de musafiri vă trec pragul, ce animale de casă aveți, etc. Și lista poate continua astfel încât, designerul de interior să își facă o idee cât mai clară și exactă despre nevoile voastre zilnice, dar nu numai.  Astfel, în urma discuțiilor cu un designer de interior, vă puteți da seama de gradul de implicare al lui în proiectul vostru. Așadar, să nu vă speriați dacă designerul de interior vă va pune întrebări care vi se par prea intime, cum ar fi dacă vă spălați pe dinți în același timp cu partenerul dvs. sau dacă plecați împreună dimineața de acasă. În acest caz, singurul scop este de a găsi o soluție de amenajare care să nu producă aglomerație în baie. Practic, scopul acestor întrebări este acela de a amenaja spațiul astfel încât să devină funcțional și optim nevoilor dvs.

Concluzionând, designerul de interior intră în acțiune, de preferat de la început, însă, în realitate, mai mult atunci cand tu ca și client, te hotărești că ai nevoie de serviciile unui profesionist. Adică atunci când începi să faci diferența dintre Moft și Necesitate.

Totuși, riscul ca un designer de interior să fie cooptat în proiect prea târziu poate atrage după sine și costuri ridicate în cazul în care se dovedește ulterior că spațiul trebuie regândit pentru a îi crea o funcționaliate optimă.

Mai multe informații despre caracteristicile unui designer de interior le gasiți în articolul nostru Ce înseamnă să fii Designer de Interior?

Autor: Georgiana Georgescu pentru Claire Ideas

Copyright © Claire Ideas – Toate Drepturile Rezervate 2019

Designer de Interior versus…. Designer de Interior

design interior

Dragii noștri,

Astăzi vom atinge un alt subiect controversat. Da, cred că ne plac subiectele controversate… De ce? Recunoaștem, pentru că în viață nu este nimic alb sau negru, doar roz sau gri, pentru că viața are o multitudine de culori și nuanțe, în funcție de cum ne-o facem sau cum o vedem…. Pentru că nimeni nu are dreptate și cu toate astea toți spun adevărul.

În România există mai multe tipuri de designeri de interior: arhitecții de interior care au terminat Facultatea de Design din cadrul Universității de Arhitectură și restul, cei care provin din alte domenii, dar care au absolvit diverse cursuri de design de interior în diverse instituții acreditate de către Ministerul Educației Naționale. Dilema unora poate fi: La care tip de designer de interior voi apela când voi avea nevoie?

Indiferent care ar fi răspunsul vostru un aspect important este creativitatea, pe lângă modul de relaționare cu designerul și profesionalismul acestuia, cât și cunoștințele tehnice acumulate.

O să vă spun o mica povestioară…

Acest subiect îmi aduce aminte de vremuri demult apuse, în copilarie, când se strângea toata familia de Crăciun, de Paște și la zilele de naștere.  La astfel de evenimente veneau toți: arhitecții, inginerii, doctorii și câțiva economiști sau avocați. Predominând arhitecții și inginerii, după câteva pahare de vin limbile acestora se deblocau într-un mod miraculos. Pentru noi, copii fiind la vremea aceea, era tare amuzant momentul, deoarece îi vedeam cum se aprind și își scot egourile din buzunare uitând câteodată de bunele maniere.  ”Noi suntem mai buni deoarece suntem creativi, suntem artiști!” spuneau arhitecții.  ”Ba nu, noi suntem mai importanți deoarece fără noi nu puteți să faceți structura, iar voi sunteți cu capul în nori!„ replicau inginerii. Neștiind ce înseamnă la vremea respectivă nici una, nici alta, dar uitându-mă la mama mea, care a absolvit Liceul de Arhitectură, iar ulterior devenind inginer terminând o facultate tehnică și cu un imens talent la pictură, îi dadeam dreptate ei. Indiferent de partea cui era la momentul discuției, ea avea dreptate, artista careia îi plăceau șantierele. Totuși, ea, un fel de artistă arhitecto-inginer, este un caz excepțional.    

Să ne uiăm la marele Luciano Pavarotti, care avea o voce și un talent nemăsurat, dar care nu absolvise nicio școală de canto sau vreun conservator.  Ideal, dar rarissiomo.  

În realitate, situația este alta, chiar dacă le place sau nu: un architect are nevoie de un inginer și vice versa. Nu pot unul fără altul, exceptând cazul în care arhitectul stăpânește foarte bine partea tehnică/structurală, iar inginerul are un sac de creativitate și talent.  Să fim realiști, asta se întâmplă mai rar. Ținând cont că ambele sunt meserii de sine stătătoare și solicitante, care îți ocupă foarte mult timp, nu prea poți să le faci pe ambele simultan. Normal și ideal ar fi să existe o colaborare perfectă între cele două specialități. Încă visez la acest aspect! Încă mă rog pentru asta pentru a evita timpii scurși fără sens. În definitiv, toți avem aceeași țintă: să terminăm proiectele repede, bine, și cu un client fericit!

Revenind la subiectul nostru, o situație similară este și cazul arhitecților de interior versus designerii de interior. Ambii trebuie să fie creativi și să cunoască partea tehnică sau să aibă o echipă tehnică bună în spate. Altfel, rezultatul scontat va fi unul mediocru.  

Concluzionând, indiferent cu cine lucrați, persoana sau echipa respectivă, trebuie să aibă câteva caracteristici elementare bine definite, pe scurt: profesionalism, creativitate și cunoștinte tehnice.

Mai multe abilități pe care ar trebui să le aibă un designer de interior le găsiti într-unul din articolele noastre anterioare, Ce înseamnă să fii Designer de Interior?

Autor: Georgiana Georgescu pentru Claire Ideas

Copyright © Claire Ideas – Toate Drepturile Rezervate 2019

Concurs de Design susținut de Elle Decoration

design interior

În această perioadă se desfășoară concursul Elle Decoration Romanian Design Awards 2019. Participanții și-au înscris deja proiectele și sesiunea de vot a început. Categoriile pentru care s-au înscris proiectele sunt:

1.Cea mai bună amenajare a unei locuințe private

2. Cea mai buna amenajare a unui spatiu public

3. Cel mai bun obiect de design al anului

Pentru vizionarea proiectelor și votul vostru puteți accesa site-ul Elle Decoration. Așteptăm cu interes rezultatele finale și, bineînțeles, să îi cunoaștem pe câștigători!

Expoziția de design de obiect ”Frumusețea vine din interior”

În săptămâna care tocmai s-a încheiat am avut plăcerea de a participa la expoziția de design de obiect ”Frumusețea vine din interior” organizată de către Ileana Raducanu de la Elle Decoration și designerul Andreea Mureșan, susținută de Golden House Concept. Obiectele prezentate, în principal scaune și perne unicat, au fost realizate de către absolvenții cursurilor de design interior ținute la Dalles Go.  Ne plac persoanele Creative, Curajoase și cele care își urmează visul indiferent cât de înspăimântător ar fi.  Felicitări! Așadar, le dorim mult success în continuare, iar pe voi, cititorii noștri, vă lăsăm să savurați câteva din pozele obiectelor prezentate.  Enjoy!

Designerul de Interior: Moft sau Necesitate?

Designer Interior

Astăzi vom vorbi pe scurt despre un subiect controversat în România anului 2019: designul de interior realizat cu sau fără a angaja un designer de interior profesionist? Este designer-ul de interior un moft sau o necesitate? Pentru mulți dintre voi tendința este să răspundă repede și simplu: ”Moft!”.

Oare așa este? Haideți să vă ne imaginăm următoarea povestioară:

Luni, această minunată zi de început de săptămână, ora 6:00 a.m., te trezești gândindu-te că trebuia să fi plin de energie după un weekend în care nu ai făcut altceva în afară să dormi și să te vezi cu câțiva prieteni la o cafea în apartamentul amenajat de tine. Cu o zi de vineri înainte, îți supseseși că te vei odihni, vei dormi două zile după săptămâna grea care tocmai a trecut. Și totuși, cele două zile au trecut rapid, și, fără energie, începi o altă săptămână la fel de solicitantă ca cea precedentă. Zilele  trec, la fel și săptămânile sau anii. Ajungi la epuizare, gândind că trebuie să schimbi ceva radical în viața ta, orice ar putea să te facă sa te simți mai bine. Astfel, te hotărăști să te muți într-o casă mai mare, nouă. Cauți pe cont propriu sau angajezi o firmă de imobiliare să se ocupe de problema ta. După alte săptămâni sau luni de agitație, în final te hotăreși și cumperi o casă sau un apartament mai mare. Devi entuziasmat/ă, începi să te gândești la amenajarea de interior: ”Angajez un designer de interior sau nu?” Îți spui ”Eu pot sa îmi amenajez și singur/ă casa, doar am gusturi bune.” Te uiți în magazine, îți faci un buget sau nu, pe care îl depășești în final. Gama largă de produse de o calitate bună sau îndoielnică te învăluie prin strălucire. Ajungi să cumperi canapeaua x și dormitorul y pe considerente ”Vai, ce draguțe sunt!” Și le iei, le pui frumos în casa sau apartamentul tău cel nou, mândru/ă de noile achiziții. O perioadă ajungi acasă după zilele încărcate de la birou, gândindu-te că te vei relaxa în noua ta locuință amenajată de tine. Dar planurile tale se dau peste cap și  începi să te simți iar obosit/ă, poate chiar mai mult ca înainte. Oaza ta de refugiu dispare. Nu înțelegi ce se întâmplă, cauți iar răspunsuri și nevoia de a schimba ceva minor sau major în viața ta. Începi să ieși mai des din casă, o casă care credeai că îți va asigura confortul mental de care ai nevoie, această casă te apasă acum, parcă ai fugi de ea. Ajungi să faci diverse activități departe de locuința ta, ajungi în localuri amenajate de către proprietari care nu au angajat un designer de interior și fără a avea vreo idee în ceea ce înseamnă design-ul de interior, ajungi în locații în care nici un designer de interior nu și-a pus amprenta… Te întorci acasă mai obosit decât ai plecat. De ce oare?

Răspunsul la această întrebare ți-l vom da noi: pentru că designerul de interior nu este doar un moft, iar acest lucru se știe foarte bine în țările dezvoltate. Doar în România anilor 2019, românul crede că le poate face pe toate singur și corect. Nimic mai greșit!

Spațiul poate influența atât modul în care relaționăm, cât și comportamentul nostru într-un anumit context. Nu totul se raportează la un nivel rațional. Suntem ființe cognitive și emoționale, iar acest aspect nu trebuie neglijat.

Arh.Mihai Caraghiaur – Eveniment CUIB 2019

Latura cognitivă ne ajută să înțelegem lumea, iar cea emoțională este cea care atribuie valori la care noi ajungem să ne raportăm. 


Arh. Mihai Caraghiaur – Eveniment CUIB 2019

Designerul de Interior: este o NECESITATE!

Designerul de interior nu doar îți cumpără mobilă sau îți spune ce culoare să îți pictezi pereții.

Designerul de interior este cheia și omul care știe să pună toate lucrurile la un loc astfel încât să creeze o amenajare optimă pentru gusturile tale.

Dar, ca designer de interior, în același timp te îndrumă și realizează un concept în care totul este legat.

Un designer de interior profesionist se asigură că totul este coerent în spațiul în care îl frecventezi, fie în locuința proprie, fie în magazine, hoteluri, restaurante, etc.

Puțini știu că un designer de interior trebuie să aibă capacitatea de a fi un bun psiholog.

Un designer de interior profesionist trebuie să știe cum să îmbine culorile și formele geometrice ale mobilierului astfel încât amenajarea să nu fie apăsătoare.

Designerul de interior îți realizează o amenajare care să îți asigure confortul mental de care ai nevoie în fiecare zi.

Designerul de interior îți asigură liniștea și fericirea acolo unde ai nevoie: acasă, la birou, la hotel, la restaurant, la magazin, etc.

Ne puteți vizita la adresa noastra de web Claire Ideas, iar pe Facebook aici.

Ne puteți contacta la numărul de telefon 004 0748 125 896, pe adresa de e-mail contact@claireideas.com sau prin formularul de Contact.

Autor: Georgiana Georgescu pentru Claire Ideas

Copyright © Claire Ideas – Toate Drepturile Rezervate 2019

No Comments

Impresii despre Evenimentul CUIB – Construiește Ușor, Inteligent și Bine

Designer de Interior cappellini

Dragi cititori, a venit momentul să vă transmitem impresiile noastre cu privire la evenimentul ce s-a desfășurat în weekendul care tocmai a trecut: CUIB – Construiește Ușor, Inteligent și Bine care a reunit arhitecți, designeri și specialiști în domeniu.

Când ne-am hotărât să participăm, nu știam la ce să ne așteptăm, deoarece evenimentul a fost la Ediția a 2-a, dar pentru prima dată în București. Prima ediție desfășurându-se la Timișoara, lucru, care pentru noi, cei de aici, a îngreunat participarea. Totuși, speakeri din Timișoara și Sibiu s-au deplasat pentru noi să ne vorbească. Le mulțumim pentru efortul depus, au fost senzaționali.

Mai mult, dorim să le mulțumim și organizatorilor că au ales ca această a 2-a Ediție să se desfășoare în București, cât și pentru că au reușit să aducă invitați de top, la nivel internațional, cât și autohton.

În rândurile ce urmează vom puncta și detalia câteva aspecte care ne-au plăcut în mod excepțional, și de ce:

ZIUA 1 – ARHITECTURĂ

Matteo Nunziati, arhitect și designer de interior italian – este cel care, la întrebarea ce anume ar recomanda arhitecților și designerilor de interior, a subliniat faptul că trebuie să nu uităm de tradițiile noastre și de unde venim. Astfel, el ne-a arătat că tradițiile sunt baza a ceea ce suntem, a ceea ce ne definește ca națiune, ca oameni. Mai mult, în accepțiunea lui Matteo Nunziati, ”Frumusețea adevărată este deschiderea inimii noastre. Este o nostalgie, o dorință adâncă pentru fericire, pentru perfecțiune. Este o nevoie pentru ceva mai mare ca  infinitul.”

Textul original în limba engleză: ”True beauty is the opening of our heart. It is a nostalgia, a deep desire for happiness, for perfection. It is a need for something greater than infinity.”

Adrian Gleja, specialistul Revit & BIM (Building Information Modelling) la o firmă specializată în vânzarea de software dedicat arhitecților și designerilor de interior, a adus un plus evenimentului prin punctarea faptului că pentru a ajunge la finalizarea cu succes a unui proiect de design de interior sau de arhitectură, este nevoie de o colaborare optima în timp real între toate echipele implicate în proiect: arhitecți, designeri de interior, structuriști, ingineri electricieni, etc. Acest lucru diminuează numărul de probleme care pot apărea în desfășurarea unui proiect, inclusiv timpii pierduți. Pe scurt, ai banilor și nervilor tuturor celor implicați. După cum știm foarte bine, indiferent de domeniul în care activăm timpul înseamnă bani. (”Time is money” Benjamin Franklin).

Din păcate, noi ca și persoane creative, câteodată uităm că singuri, fără celelalte echipe, nu vom avea un proiect realizat sau chiar finalizat cu succes. De aceea, noi ne propunem să ne respectăm echipele, să învățăm să comunicăm și să colaborăm mai bine. Pentru proiecte de succes împreună.

De-a Arhitectura este un program educațional opțional în școli și licee, realizat de către două arhitecte tare simpatice, Eliza Yokina și Mina Sava, prin care elevii conștientizează arhitectura și spațiul urban sau rural în care locuiesc.  Mai mult, ele și-au propus să facă imposibilul și să realizeze un astfel de program și pentru adulți. Îl așteptăm cu interes, le susținem și le urăm mult succes!

Arhitect – Client

Relația arhitect-client a fost dezbătută de către arhitectul Robert Marin și Tudor Chirilă în calitate de client. Eh…, aici am avut o mică dezamăgire, ne așteptam să auzim despre relația dintre arhitect și designer, așa cum era specificat în programul evenimentului. Probabil o mică neînțelegere s-a produs pe perioada organizării. Îi iertăm, evenimentul a fost minunat. În concluzie, comunicarea este esențială. Deși așteptările noastre erau altele, subiectul dezbătut a fost interesant, mai ales că s-a scos în evidență ceea ce vă povesteam în articolul nostru de săptămâna trecută: cu cât crezi că știi mai multe, cu atât, de fapt, știi mai puține. Mai mult, Robert Marin a prezentat o analiză scurtă a ceea ce înseamnă o locuință contemporană din punct de vedere al calității fizice, celei spațiale, a calității amplasamentului și, bineînțeles, a calității conceptuale.

ZIUA 2 – DESIGN DE INTERIOR

Giulio Cappellini, arhitectul Italian care este considerat unul dintre cei mai mari influențatori ai tendințelor în design la nivel mondial, ne-a impresionat prin modul în care ne-a arătat că în spatele perfecțiunii unui obiect în forma lui finală, se află o muncă de echipa ce analizează și testează produsul până în cele mai mici detalii. În plus, Giulio Cappellini a subliniat faptul că pentru a atinge perfecțiunea designului și calității unui produs primii pașii sunt cei de a realiza produsul manual, de către meșterii specializați, cât și de a alege materiale de calitate superioară. Din punctul nostru de vedere din citatul de mai jos a lui Giulio Cappellini putem să concluzionăm definiția succesului ca arhitect și designer de interior:

”O căutare continuă și o evoluție constantă îl determină pe Cappellini să experimenteze și să se confrunte în decursul anilor cu diferite strategii de comunicare, de asemenea, să aducă coerență imaginii și rădăcinilor proprii. “

Giulio Cappellini

Textul original în limba engleză:

”A continuous search and a constant evolution bring Cappellini to experiment and to face during the years different strategies of communication, also bring coherent to its own image and its own roots. ”


Giulio Cappellini

Adela Pârvu, personajul din spatele unuia dintre cele mai cunoscute bloguri specializate în design de interior, o persoană am putea spune, pentru că nu știm cum altfel am putea să îi descriem energia pozitivă pe care o emană, exagerat de extrovertită. Adela, ne-a făcut, pe noi ceilalți, să ieșim din propria carapace și să uitam de limitele noastre de introvertiți sau mai puțini extrovertiți, limite pe care ni le impunem singuri, bineînțeles. Exceptând acest lucru, Adela ne-a povestit despre ceea ce înseamnă să fi un bun profesionist ca și producător de mobilă. Un exemplu concret, a fost referitor la spontaneitatea, timpii reduși în livrarea produselor și profesionalismul producătorilor de mobilă din Polonia. Bravo lor! Deși sunt doua piețe cu caracteristici diferite, noi putem învăța de la alții să ne perfecționăm.  Hai să reușim și în acest domeniu!

Hamid Nicola Katrib, arhitectul și pictorul libanez născut la Bacău și stabilit în România, a fascinat tinerii arhitecți și designeri de interior prin calmul și șarmul personal, făcându-i pe cei prezenți să își dorească doar clienți ”luxury”. Dar să nu uităm că acest lucru se poate realiza prin mult studiu, multă muncă și un gram de noroc.

Raluca Puran, o prezență mult mai calmă și diafană ca antecesorul ei, Hamid Nicola Katrib, a evidențiat necesitatea de a implica arta în designul de interior. Noi, am adăuga și propune pentru subiectele viitoare: arta românească în designul de interior. Părerea noastră este că avem foarte mulți artiști plastici sau pictori foarte buni care ar trebui promovați mai mult.

La capitolul implementarea unui proiect de design Cristina Postu a punctat importanța de a folosi branduri originale și nu ”fake”uri care îți scad rezistența produsului finit, respectiv scăderea calității amenajării interioare. 

Mario Stoica ne-a prezentat la secțiunea Identitate, Stil, Rafinament, un stil de nișă, unic, personal, masculin, ieșit din banal, dar care clar nu este pentru toată lumea.

Ziua s-a încheiat cu teoria Arhitectului Mihai Caraghiaur despre emoțiile în arhitectură și design de interior. Ne vom rezuma la a vă transmite câteva citate din culisele evenimentului:

”Este important pentru noi ca specialiști (designeri și arhitecți) să înțelegem nevoile reale pe care le au oamenii. De multe ori se întâmplă ca dorințele lor să nu corespundă cu necesitățile reale.”

Mihai Caraghiaur

”Obiectele de design cu care ne înconjurăm nu trebuie să fie doar frumoase, trebuie să spună o poveste care să nască în noi emoții.”


Mihai Caraghiaur

”Designul este un răspuns la nevoile noastre, iar acestea variază. Uneori avem nevoie de lucruri practice și nu neapărat decorative, iar alteori alegem obiecte frumoase și mai puțin practice. Nu ne interesează cât suferim din cauza lor atâta timp cat le iubim.”


Mihai Caraghiaur

Ziua 3 – Dedicată specialiștilor tehnici în domeniul de arhitectură și design de interior

Rareș Brădeanu ne-a vorbit despre importanța cunoașterii documentelor calitative ale materialelor folosite într-un proiect de arhitectură și design de interior, valoarea certificărilor, cât și despre modul de diferențiere al produselor.

La secțiunea Management de proiect, Anamaria GiurgiuGigi NacevValentin Oltean, ne-au vorbit despre părțile interesate de proiect (dezvoltatori, cumpărători,  arhitecți, constructori, furnizori, echipa de marketing, cea de management de proiect) și despre activitățile esențiale precum formarea echipei de management, coordonare, planificare, bugetare, implementare, monitorizare, finalizare.   

În ceea ce privește legislația în construcții și urbanism au fost detaliați pașii necesari intrării în legalitate de la certificatul de urbanism până la emiterea autorizației de construire.

În încheierea evenimentului Silvian Tecu ne-a dus în sfera tehnologizării caselor prin prezentarea unui sistem smart de automatizare centralizată a închiderilor ferestrelor sau ușilor, reglării temperaturii în camere, sau a corpurilor de iluminat, în timp real și în lipsa prezenței omului în incintă, deci de la distanță.   

CONCLUZII CUIB

Dorim să mulțumim organizatorilor și moderatorilor pentru acest eveniment bine realizat și antrenant. Da, spunem antrenant, deoarece a fost unul din puținele evenimente unde, pur și simplu, nu aveai cum să ațipești sau să caști. S-a văzut dedicația și efortul deosebit depus pentru a dezbate subiecte interesante și pertinente în domeniul arhitecturii și designului de interior. Vă dorim să aveți mai multe astfel de evenimente bine realizate!

Ne puteți vizita la adresa noastra de web Claire Ideas, iar pe Facebook aici.

Ne puteți contacta la numărul de telefon 004 0748 125 896, pe adresa de e-mail contact@claireideas.com sau prin formularul de Contact.

Autor: Georgiana Georgescu pentru Claire Ideas

Copyright © Claire Ideas – Toate Drepturile Rezervate 2019

No Comments

Vom fi la Evenimentul CUIB

interior design arhitectură

Din dorința de a oferi servicii de calitate superioară clienților noștri suntem într-o continuu proces de dezvoltare și învățare.

Așadar, suntem încântați să vă anunțăm că vom avea onoarea de a participa ca specialiști în cadrul evenimentului CUIB – Construiește Ușor, Inteligent, Bine, organizat în acest sfârșit de săptămână (29-31 martie 2018)  la Centrul Cultural ARCUB.

Conferințe în design și arhitectură

Vom participa la 12 conferințe susținute de către arhitecți și designeri autohtoni sau internaționali, unde se vor dezbate vineri și sâmbătă subiecte specifice precum:

  • Tradiția italiană în Designul contemporan;
  • Tendințe contemporane în Arhitectură;
  • Tendințe în Designul de Interior;
  • Piața Designului de Interior;
  • Proiectul de Design Interior;
  • Implementarea unui proiect de Design de Interior;
  • Identitatea, stilul și rafinamentul unui Design;
  • și altele.

Duminică conferințele vor avea tematici focusate pe calitatea materialelor, managementul de proiect și legislația actuală aplicabilă în domeniul construcțiilor și urbanismului.

Pentru mai multe informații puteți accesa programul complet AICI/PROGRAM CUIB.

Speakeri ce vor vorbi despre design interior și arhitectură

În cadrul evenimentului, printre celebritățile în domeniu vom avea onoarea să îi ascultăm pe:

  • Giulio Cappellini – arhitectul Italian care a pus baza brandului Cappellini la Milano și, care este considerat unul dintre cei mai mari influențatori ai tendințelor în design la nivel mondial.
  • Matteo Nunziati – arhitectul și designerul de interior care este considerat unul dintre cei mai importanți din generația lui cu specializare în hoteluri de lux, centre wellness și spa, cât și rezidențiale.
  • Hamid Nicola Katrib (HNK) – ”arhitectul libanez care iubește România”. 🙂
  • Adela Pârvu – personajul din spatele unuia dintre cele mai cunoscute bloguri specializate în design de interior și una dintre conducătoarele de success ale biroului de arhitectură și design Alderamin Studio.

Bineînțeles, dintre alți designeri și arhitecți importanți vor mai vorbi și: Ștefan Lazăr (designer), Rareș Brădeanu (specialist), Mihai Caraghiaur (designer), Eduard Man (arhitect), Anamaria Giurgiu (arhitect), Mario Stoica ( designer), dar nu numai.

 Lista completă o găsiți AICI/Speakeri CUIB.

SĂ VINĂ WEEKENDUL – DESIGN INTERIOR ȘI ARHITECTURĂ!

Notă: Sursele se regăsesc în cadrul articolului sub formă de link-uri către sursă (e.g. CUIB link câtre https:/cuib.biz, HNK
https://www.hamid-nicola-katrib.ro/index.php, Adela Pârvu –
https://adelaparvu.com/ ). Mulțumim.

Ne puteți vizita la adresa noastra de web Claire Ideas, iar pe Facebook aici. 

Ne puteți contacta la numărul de telefon 004 0748 125 896, pe adresa de e-mail contact@claireideas.com sau prin formularul de Contact.

No Comments
Call Now Button